Învie Ceaușescu



Învie Ceaușescu, și scapă-ne de tot!...
Amară mai e viața și gândul mi-e netot!
Cât te-am văzut la față, eu te-am injuriat,
Supus, fără speranță în comunistul stat!
Mi-aduc și-acum aminte salamul tău cu soia,
Capriciile tale trăznite, ca din Goya…
Și cum stăteam la coadă la lapte și la carne
Și mă feream de prieteni, cumva să nu mă toarne!
Ce-a fost, a fost să fie… și am crezut cu toți
Că de te-ai dus, Nea Nicu, scăparăm și de hoți!
Că fi-va România o țară ca de vis!
Dar crudă-i amăgirea, degeaba te-au ucis!
Aceiași manglitori mă urmăresc la colțuri,
Se fură ca în codru, se fură chiar și bolțuri!
O lume criminală ieșită din caverne,
Ne pradă fără milă și moartea ne-o așterne!
Aceiași farisei ne fac un joc politic,
Ajuns-a România în punctul cel mai critic!
Și împărțiți în taberi, de țărăniști, paciști,
Se-njură ca la șatră și-njură comuniști!
În jurul meu e astăzi o mulțime vidă
Și nu mai pune nimeni măcar o cărămidă!
Și nu mai știe nimeni onoarea din cuvânt
Și nu mai are nimeni sentimental sfânt!
Când văd aceste bande strunite de Brucani,
Mi-o scârbă fără margini și te invoc prin ani!
Învie, Ceaușescu, măcar și-o ziulică…
Să văd cameleonii făcuți pe ei de frică!