știm că va veni o zi când unul din noi se va plimba
prin fața mormântului celuilalt
ținându-și sufletul de gaică lovindu-l de copacii din care verdele crud va curge printre crucile albe cu medalioane foto
ca niște ochi pe care nimeni nu-i poate închide
și nici deschide mai mult
suficient de mult încât să se continuie cu un om viu

îmi amintesc exact cum ai spus în stația de troleibuz
când plecasem de la starea civilă
"uite-l pe hamsun" și mi-ai indicat
ziarul cotidianul de la tarabă
care se vinde miercurea cu un roman

am luat "foamea" și adineauri am citit cum șchiopul mergea în fața personajului principal ca un viitor ieșit la plimbare unul din miliardele posibile
o ipostază
a ta
a lui
a ei
a noastră

a păsării pe care o naștem din piept în fiecare viață
a păsării albe și atât de mari încât bate din aripi o singură dată
printre blocuri
și nimeni nu poate să spună am auzit-o

fluturăm de capătul acestui drum infernal
pe care moartea joacă șotronul și-n loc de piatră aruncă un cântec de lebădă

fluturăm ca steagurile
din fața ONU
mașinile oamenii rănile
toate se grăbesc
se ating de noi
de trupurile noastre frumoase fragede pe care toți le-au încercat cu dinții
așa cum se face cu aurul

trupurile noastre frumoase fragede
ce sunt
parcă dintotdeauna
umbrele primului suflet