Prietene, înger de cristal
Cu efemere tresăriri în noaptea
În care m-ai chemat la tine
Cu glasul plin de speranțe încătușate
De destinul unui suflet pribeag
În lumea din care răsar ghiocei
Ce înfloresc odată cu atingerea blândă
A unei raze venite din înaltul zenit,
Venită din absolut, să ia cu ea
Umbra unui trist, singuratic
Călător întro lume ce nu-i
Aparține și care-l alungă în
Depărtări uitate în cristalinul
Sunet al unei nopți albastre
De lumină angelică.