și frații și surorile și ei părinții adormiți lângă sălcii
mi s-au așezat pe degete mi-au lăsat urme pe claviculă
pe ziduri pe uși
semne lente ce îmi deschid în fiecare dimineață visul

o familie din care nu fac parte
- îmi spun și merg peste oasele lor nobile -
liniștea halucinantă
pânzele de pe ochi și vuietul din întuneric
încerc să le curăț fără suferință
fără simțirea pe dinăuntru a trecerii

suntem împreună doar pe acest câmp iluzoriu
unde cresc pâlcuri de urzici în loc de oameni
printre movile de șerpi descuamați

nu întrebăm nimic
nu știm de ce nu ne e frică de patimi
uitații pământului sărații apelor tămâiații Domnului

i-am tăvălit pe toți prin semințe
le creștea busuioc înalt din palme
erau sfinți erau vii
numai eu priveam cu golul ochilor umplut de pământ