O pot atinge
cu buricul degetului mare
de la piciorul stâng,
așa cum stau eu
înfipt în țărâna-ncinsă,
lângă trupul ei imens
revărsat spre soare,
alături
de gândurile mele zălude,
legate strâns
într-o boccea roșie,
cu buline mici, albe,
cândva:

două arătări ciudate,
- Pat și Pataschon –
cum ar fi spus tata.

dar nu, n-o fac…
nu știu de ce…
poate arșița asta nenorocită …
sau pur și simplu
lehamitea;

cele câteva crăpături
vitale
ale corpului ei
și-au unit colțurile
într-un nesfârșit,
ciudat,
arabesc.


privesc detașat,
cu un zâmbet
înghețat
în colțul buzelor
sângerânde,
masa diformă
revărsată
peste greieri tăcuți
și…
nu pot simți nimic;


- mama copiilor mei…
- femeia mea…
- femeia mea de lut.



acum mi-aÈ™ dori
o rană adâncă
la o palmă distanță
sub clavicula mea
stângă;



…mama ei de viață!