trotuarul are molozul lui și carii unde se ascund insecte
stau cu pieptul agățat de o sfoară și mă usuc
nu am bani de ziar
oasele să mi le învelesc de moarte
nu am bani să cumpăr un colac
din care grâul răsare verde în stomac
un mausoleu la care să mă închin

am rămas fără Dumnezeu
am rămas în orașul acesta
orfan de stâlpi
orfan de felinare fără lentile de contact

când sunt singur și prin stomac trec sunete reactoare
toate gândurile
toate venele se adună
într-un curcubeu pe bolta bisericilor
și atunci mă întreb în disperarea mea
ca o rugăciune ce îmi atârnă un maț în suflet
de unde sunt doamne toate aceste culori
de unde geamătul acesta ce pare să fie strigăt de femeie

*
femeile și-au găsit de lucru
cu șina spinării pe role își plimbă trupurile dezvelite
parcă o galerie de artă vie aleargă pe cerul gurii
cu genunchii adunați ca niște baloane mă trag de păr
ca și cum de un leagăn aș trage copilăria înapoi

atunci când nucul o să îmi fie casă
atunci când o femeie o să mă plimbe pe role am deschid gura
din lăuntrul meu voi striga
sunt doamne sătul
sunt doamne nou
mai este loc acum de cuvinte?

*
iubesc femeia
ce-și plimbă moartea
ce-i naște misterul pe role
iubesc și bordurile îmbrăcate în rochii albe
și îmi place să mă ascund în cariile lor
noaptea
pentru totdeauna ca într-un stomac plin de lumină