las naibii cei sapte ani de acasa si ma obraznicesc
arunc cu pietre in toate directiile vantului
ce braveaza ca a strabatut intreaga lume
ii zic: ba, nu te mai lauda atata ca numai gura, pardon vuietul e de tine
si zbang! arunc cu un bolovan caramiziu in el, invinetindu-l
intervine intempestiv si ciocarlia care ma intreaba:
ce-ai ma cu el? ce ti-a facut?
eu scot limba la ea si inciudat iau o piatra de rau
si o lansez cu sete in capul ei de zburatoare tupeista

las naibii cei sapte ani de acasa
si m-apuc sa le bruftuluiesc pe dame
numai de dragul de a le vedea cum se bosumfla

de ce sa mai fiu baiat cuminte
cand tipese de toate soiurile
se gudura pe langa tipi duri ce le mai da o scatoalca
din cand in cand
asa de amorul artei

las naibii cei sapte ani de acasa
si adopt badaranismul de o clipa
al omului din pesteri
care inca n-a descoperit pestera muierii
unde sa se ascunda pe timpul furtunii