Iarna de va plânge vântul
Și Soarele cu dinți nu va ieși
Vei ști că mă gândesc la tine
Vei ști mereu, te voi iubi.

Ezit mereu, dar fac o încercare
La tine ca să mă gândesc
Voi face și tac ca o mustrare
Prin gânduri să te-alerg, prin mare.

Și nu îndrăznesc ochii ca să mii ridic
Înțepeniți în pământ mii țin ca un nebun introvertit
Voi face să clipesc în continuare
Și poza ta la piept o țintuiesc.