Aș lupta până armele s-ar preface metal lichid.
Aș scrie până ce cuvintele ar deveni vid.
Aș iubi până când nu mi-ar mai bate inima-n piept.
Și aș înota până când malurile s-ar sătura să le-aștept.

Aș ploua până aș deveni ocean și poate mai mult.
Aș construi până ce nu aș mai avea cărămizi și pământ.
Aș sluji la altar până ce pâine și vin nu ar mai fi.
Și aș trăi mai mult decât ce mintea poate gândi.

Aș călători arcă purtând în mine lumea întreagă.
Aș visa viitorul, aș învia morți, aș vindeca orice plagă.
Și aș preface treizeci de arginți în stele, în aripi, în pietre.

Aș mărturisi Evanghelia mai bine decât Pavel și Petre.
Aș duce în spate o galaxie și-n piept un suflet de om.
Și m-aș spânzura cu-aceeași frânghie, de același pom.