În naivitatea mea credeam
ca-n Eul care mă trăiește-i doar Ea
cea pe care-o știu cum se culcă,
ce visează, cum se scoală,
merge la școală,
se entuziasmează la pictură,
se stresează la o aritmetică algebrizată
și multe altele,
care se știu, se văd, se prevăd.

Dar tot acolo, undeva
mai ascunsă de lume și
mai nelegată de întâmplare,
aproape la fel de naivă copilă
la fel de neexperimentată
legată de lume
prin dragoste și fericire
ești tu
cea care face noduri strânse
la fiecare ciocnire a emoțiilor
în vestibulul trăirilor,
întrebîndu-se de ce inima-i zvîcnește
mai des decît bătăile de aripi
ale păsărilor colibri
mult prea emotivă
la vederea frumosului
mult prea vulnerabilă-n iubire
sensibilă vis a vis de fenomenele
obișnuite....

Dar iată-mă-s împărțită între
cea de care zic
și cea uitată-n ungherele inocenței.

Între mine, cea care credeam ca mă știu
și tine, cea de care-mi aduc firav aminte.

Caut acum punțile
și cel mai mult caut să le văd,
să le știu împreună.