Înfășurat în pulpana cuvintelor, tremur.
Cuțitul vederii străpunge fereastra docilă
Pe jumătate, cât mă lasă perdeaua.
Văd o zi mohorâtă, câine flămând.
Dincolo e zidul fluid al cerului,
Platoșa unei dimineți de care mă lovesc ca un fluture.
Soarele mă prinde în scobitori;
Rob al gustărilor reci, se furișează în solniță.
Îmi amintesc o zi strălucitoare pe arcușul de joagăr
Când tata cânta la un trunchi de salcâm;
Iată că strâng rumegușul vorbelor sale în pumni,
Și degetele se înfig ca niște cuie în palme.
Ca dintr-un strugure copt izbucnesc lacrimi,
Semănătură în plasa păianjenului
Din care încolțește moartea:
Să fi avut soarta copacului,
Să umblu cu fierăstraie la subțiori
Cum ai țesăla un șoarece bătrân cu ghiara pisicii...