nu sunt un om prea grăbit
trăiesc puțin și pe îndelete
iubesc mai cu seamă
cuvintele
bărbații înalți
orașele îndepărtate

inima mea nu e
nici cuminte nici tristă
nici matură nici colorată
e doar o cutie cu chibrituri

până la cer și chiar mai departe se face lumină
când aprind pe înserat câte un chibrit
și privesc înspre oameni cu teamă
mereu la jumătatea drumului dintre mine și ei
arde subțire o flacără

tu ai să mori înconjurată de toate cuvintele tale
ca într-o citadelă
dar măcar vei avea lumina aprinsă
așa îmi spunea bărbatul cel neiubit îndeajuns
vocea lui ciudată și tristă
cobora în pământuri săpa galerii
încolțea apoi din nisipuri ca o iarbă sălbatică
...............................................


din cer dacă ești atent poți zări
un om mic și enervant care tot aprinde chibrituri la marginea lumii
într-o zi cu siguranță va ajunge
stăpânul citadelei