această dulce pendulare la trepidații îmi rivalizează agoniile
trag de respirație docil cât să nu-mi tulbur insomnia
văd în albastru sicativ lumea și propriu-mi corp
hei e vreunul din care să curgă peste el zgomotele?

lipsa de fixație frapează inima făcând-o confuză
parcă ar fi un canar gălăgios ce vrea eliberarea drept reînviere
știu o persoană căreia dorește să-i cânte până la paroxism: eu
pretext pentru un gând arid iluzionat cu speranțe

simt că mă umplu o treime cu aer
înfoiat mă desprind moale de mine
spre a ajunge la cel mai nesigur loc:
în mine