agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 6312 .



re_birth
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2007-11-24  | [This text should be read in romana]    | 



orice poveste începe la 3 dimineață
atunci vin gunoierii să ne ridice carnea
îi vezi cățărați pe spinarea camioanelor ca niște molii ori fluturi
strident colorați
ei vin iau carnea stricată în locul ei pămîntul lucește
ne primenim facem loc altor oameni

povestea noastră ar lua mințile oricui
aș putea fi leonard cohen lumea să mă confunde cu un bătrînel falit
tras în piept de contabil dar tot aș mai avea
un palton cu ceva suflet în el
cît să valsăm pe boogie street

degete vinete prinse în degete moi

*

frigul mi se înfiletează în ceafă
o veioză de bibliotecă un fier de călcat și o cheie sunt martorii
transformării mele
uit
din mine ies tentacule se întind dincolo de cameră
mișună prin iarbă pe asfalt din cînd în cînd
roțile unui tren sfîșie un tentacul un altul îi ia locul și tot așa
pînă la tine
dragostea mea e otrava dragostea mea e paralizia
bolnăvicioasă dragostea mea te învăluie îți pătrunde în creier te tîrăște pînă în mine
te acoperă cu o crustă fină mai tîrziu
vom dormi împreună

*

pe bunicul meu l-au mîncat viespile
cînd s-a întors acasă avea mîinile uriașe
bunica îl oblojea cu pătrunjel
a rămas lîngă el pînă și-a recăpătat pielea
cam așa vreau eu să mă iubești

*

degete vinete prinse în degete moi

nu mai sunt om nu mai sunt om
sunt o căldură pe care o simți în stomac
un vierme care se mișcă prin tine și-ți suge toată voința

facem dragoste ne descompunem în milioane de particule fiecare cu bula ei de oxigen
ne recompunem
părul tău răsfirat și mîinile încleștate

*

n-aș putea spune cum s-a întîmplat
nimic n-a prezis disperarea
nimic n-a prezis sfredelirea

vocea ta dimineața depresiile mele de noapte
lipsa mea de curaj
bunătatea gurii tale întredeschise

*

pentru fiecare om există o dimineață
pentru fiecare om există o sufocare
pentru fiecare om există un lucru nemaivăzut care să-i fortifice pulsul

*

în zilele acelea mă ocupam cu lucruri familiare
o ajutam pe mama să taie găini îi era frică de sînge
învățam procedura civilă
seara dădeam mîncare la animale
în mine grohăiau toate absențele dădeam probe de salivă
eram un fiu perfect sănătos

apoi au venit
oamenii de zăpadă
contabilul care m-a tras în piept
femeia înșelătoare
deschiderea venelor
închiderea și uscarea pămîntului

degete vinete prinse în degete moi

n-aș putea spune cum s-a întîmplat
nimic n-a prevestit lipsa mea de curaj
bunătatea gurii tale întredeschise


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!