vultur regal la orizont...
cenușa
îndiguitorului este dusă în rafale de vânt,
atrasă fiind de câmpul magnetic al unei iubiri de


început.

de niciun somn pângărită,
marea
aleargă încoace si-n colo
spre
al împăciuirii țărm.

sfâșiere de stânci;
semințe de fulgere risipite pe solzii argintii de ape;
soarele Sulmonei ochii pleacă, mângâiat doar de

tainicul dor.

coloane de aripi se deschid deasupra corabiei;
migrația alcionilor inundă cerul;
talazuri-
răsturnate din amfora exilului,
îngustează drumul.

douăsprezece noduri la batistă,
douăsprezece suspine,
douăsprezece spaime
la pieptul poetului.

alungat din imperiu,
vine pe-ntuneric,
pe drumuri cărunte
la
Pontul Euxin.

astrul strălucitor,
zidit pe frunte,
îi luminează pașii...