Vidul nu e decât o îngrămădire de îngeri
căzuți,
armura permanentă în jurul cărnii mele.
Împreună cu Luceafărul,legiuni
ale penumbrei
se strâng să mă apere de uitare.
Infernul muzical al aripilor lor,
vitrificat pentru ureche,
așează timpii pe rafturile bibliotecii mistice
ale sufletului.În grozavul vertij,
șuvițele blonde au căpătat sclipiri de onix.






Odată,respirația ta,
izbindu-se de buzele mele,
a condamnat miriade de spirite
la tăcere.