dădeam de-a dura prune prin frunziș să-mi cadă-n poală steaua-jucărie
mă repezeam cu palmele s-o prind dar putrezea cuvinte pe hârtie

tu mă iubeai ca pe-un cojoc de miel purtat pe trupul gol de sărbătoare
luai păsări degerate de pe drum le atârnai în bradul de crăciun de gheare

ardeau de tot pereții până la tavan dar căpriorii nu – purtau pe coarne
buchetul alb de nuntă împletit din rădăcina muntelui ce doarme

copii la negru mă cărau pe tărgi copaci împeșteriți tușeau cărbune
ningea o iarnă rece în plămâni dădeam de-a dura prin zăpadă prune