greul tăcut apasă tristețea lumii în ființe
ce-ar mai putea oferi schimbului și formelor sale grotești
e un spațiu închis în deschideri de aripi / cuminte
inhalez o victimă din idei
și privesc

prin sticla verde / ciobită /
se-mparte zborul în treceri. de la unul la celălalt
zboruri verzi / tăiate dintr-o singură suflare

oameni așteptând tăcuți zboruri și nimic
sfinți mucegăiți pe-o coajă de pâine
uscați și chirciți

nimic din care să ne atragem
sau să ne respingem în vreun fel
doar greutatea acestei lumini
pâlpâind răceală și nimic
treaptă cu treaptă
mizerie și liniște
treaptă cu treaptă
nimic din nimic
până sus

* * * * *

dumnezeul-om mi-a spus respirând că a privi înseamnă gândul ochiului într-un anume și unic sens
iar eu i-am răspuns sufocându-mă că a gândi înseamnă a refuza privirea într-un anume și unic sens

și-atunci dintr-un timp încruntat și feroce și-a umplut plămânii cu aerul tot răcnind către mine
„doar gusturile nu se discută!”

eu sictirit amețit de mirosuri am răspuns lehămit
„ce știm noi despre gust
când mâncăm doar căcat?”

* * * * *

șuky,
în interiorul lor cuvintele
au un miros de întrebare ne(s)pusă