mai întâi ți-ai trimis săgețile, așa cum erai tu viteaz
departe, chiar până la mine
apoi ai venit și am umplut pământul
cu bucăți imateriale sau palpabile, din noi doi sărite
cu trăznetele din creștetul tău
cu dangătele inimii mele
când ne-am iubit predestinat într-un loc
care putea deveni public, peste câteva sute
sau mii de ani, dar ce mai conta
și cum să nu te recunosc, adam
nu mai era țipenie de om pe pământul ăsta