mi-am strâns pașii
arcuind mișcarea departe pe sufletul
înjumătățit pe cărări neterminate

uite zăpada tată
ne ninge în lung și-n depărtare
acoperindu-ne-n sfâșieri și-n morminte reci de uitarea
culcușită aici atât de aproape de noi
ne ninge tată departe de noi
și-n palme îți caut vibrarea
pe sub zăpezi netrecute
pe sub poteci nepășite
și din tine nu-mi răspunde decât golul
împăienjenit
în spatele crucii mânjite cu singurătate

ninge tată iar
peste zăpada neurmată
de parc-ar vrea s-acopere umbrele și firmiturile
de-acasă
împrăștiate prin mormanul ăsta de cruci
de care nimeni nu mai știe decât voi
labirintul vostru tăcut ornat cu date și nume
pădure fără fund dar cu atât sfârșit
mă-mpiedic în mine tată
și înțeleg

pădurea asta de cruci n-are program de vizită
aici toată lumea-i invitată să se piardă în tăcere
ca într-o alinare

voi nu deschideți ușile colindătorilor însetați
de-a semăna cu voi
și nu le onorați nici strigătele disperate

voi nu vibrați în umbre pe zăpadă
de-asta-s atâtea albețuri înghețate
astăzi nici golul din voi nu iese la plimbare