într-o zi pe neașteptate
voi scrie un poem despre noi. lung.
în limba șerpilor. nu pot să-mi imaginez
decât un ritm târâtor
un fel de foșnet din care se înțelege
totul

ispita.

voi scrie un poem de dragoste carnivor.
nu voi spune decât
ceea ce nu s-a spus în ani întregi
de dragoste zi și noapte
în ani de sacrificiu suprem
cuprins între Nașterea și Moartea
în atâția ani de stat unul în altul.
și ar mai fi ceva. felul tău de a zâmbi
ca dintr-o absență paradoxală complice
momentul în care lipseam împreună din noi
dispăream poate că
ne împreunam ca două muște
ca două albine
ca doi munți

nu știu cum am aflat de momentele astea.

voi scrie despre felul în care îți lași vocea să coboare în mine până în pelvis
o vibrație despre care ai aflat din prima clipă
când m-ai sărutat pe când eu eram un copil.
cred că am râs
apoi am pătruns în poem ca într-un șarpe și eram infinit conștientă. râdeam
pentru că îmi știam teama.
știam că voi trăi cu ea și o voi modela între coapse ca orice femeie
în timpul cât tu erai singur în mine
până când redeveneai același zeu al atingerii
al absolutelor celule tactile
al corpusculilor meissner și al unora cu nume prea complicat.