motto: "cât te urăsc, orașul meu iubit!"(Ștefan Baciu)

mai pot să cânt la ușile închise ciudatul mers al vremii peste ape
mai pot să tac în cearcăne deschise firescul bucurești al zidurilor vechi

foburguri prăfuite și-o liniște măruntă
adulmecând grotesc blazarea-n dimineți abrupte
un sens aș vrea dar uite-l nu-i dispare-n ceața vagă din obor

prin cișmigiu dricari eroici mână-n vise alb-negru
fantasme zgomotoase duminici veștede cu busuioc în păr
batiste fine dantele-mpărătești regatul mort în bătălii celeste
fântâni arteziene și drame de alcoov

trec orient-expres-uri înlăcrimând fecioare
trec iaurgii și clovni de împrumut
un bragagiu ca fapt divers îți schingiuie versul
prin gara de nord

melancolie tulbure și-apoasă
fanare stinse țambalagii notori
în Dorobanți eșarfa nopții cade
cu gest molatic răscolitor de muze

cruci noi sclipind în umbra vie
a zeilor ce au fugit de-acasă
preț de-o havană fină și o femeie-n negru
prin cimitirul bellu cad sori la rând și la-ntâmplare

samsarul necăjit de boala-i prea lumească
își toacă aprig veșteda tristețe
un frac cu mâneci rupte
o vestă ce-a fost cândva mormântul unui prinț
zac tandru în lipscani
ca într-o urnă funerară

cântă flașnetă patima ce cuprinse
convoaie la rând niște bieți muritori
planete de damă papagali prea des vorbitori
mirosul de pipă se ridică în van
pe calea victoriei cad ceruri zdrențuite
arunc un ban gavroșului ce vinde ziare la colț

închid sertarul
patima
și versul

îngerului malagambist din insula Oahu

ascultă poezia în lectura autoarei