născocesc lacrimi și
câteva cuvinte între mine și tăcere
nu-mi stă în fire să plâng
știu că nu există moment fără
imagine dar
miroase a iarbă uscată
peste norul secat
prea devreme
cerul se-nfierbântă
înșelat de zboruri
fără aripi
nu-l vezi
cum se revarsă
în albia dintre vene și
strecoară în sânge
pete de somn

ce calmitate paradoxală...
urmele bulbucă suferinți
șispaima se-nnoadă
cu tăcerea din mine

norii miros a fum de tămâie
țipetele negre ucid aiurea
și nimeni nu pedepsește
pe nimeni
vâscos și greu sângele
îmi oxidează culoarea
disperarea se acutizează
pe cea mai lungă durere
carnea geme pe vertebre
dar uit
îmbătrânit prea devreme
între icoane de ceară
funinginea scutură
norii de ploaie
câteva zâmbete
uitate în umbră
simulează iubirea...

în mine
nu se mai poate trăi