Seară tîrzie. Pisica întunericului
își ascute ghearele, gata să atace.
Zadarnic îți ascunzi mîinile și picioarele,
te faci ghem. Te va rostogoli, te va rostogoli
pînă dimineața cînd, obosită,
ai să renunți de a mai
ține captivă în tine
pasărea speriată a inimii.
I-o vei oferi să se joace
închipuindu-ți că astfel o liniștești.
Dar gîndul la mine n-o să te ocolească.
Va trece vremea, noi vom rămîne
aceleași două păsări ce se chinuie,
la nesfîrșit, să ridice de pe pămînt
potcoava pierdută
în care și-au făcut cuib.