Merg pe aleile tăcerii
copacii cresc în mine
cu rădăcinile lor deshumate
adun rămășițele ultimei zi din crengi înghețate
luna o încălzesc la piept
o curăț cu un plâns de copil
o aprind cu un suflu suspin
mă scutur de pământ
prin nopți nesfârșite
în liniște
printre lumânări îndoite
mulți s-au retras în cuvânt
le port ultima dorință
de iarnă întrupată mâini încleștate
de sfinți
eu sunt scrisoarea către primăvară
lumina învierii
în mine se odihnesc
o prelungire nefirească de întrebări
de dorințe apuse
de iubiri