iarba uscată miroase
a rădăcini ucise
de lut
lângă crucea arsă
de tămâie
fără vină
doar visul
ca o durere proaspătă
îngăduie plânsul

zboruri fără aripi
înalță lacrimi spre cer

gândul lăuntric plin
de cuvinte și umbre
pulsează
în cea mai lungă zi
durerea se-nfășoară
pe trup

...totuși nu sunt singur