se pierde-
ca o sclipire de toamnă târzie
în strângerea clipei,
cântecul pădurii.

albaștri ochi,
licoare tămăduitoare toarnă
pe rănile
soldaților.

nu, nu se va face niciodată noapte în jurul ei !
la căpătâi,
rapsodia recunoștinței nu va înceta peste ani
să cânte !

la o ceașcă de ceai,
cheamă poeții…
toaca inimilor
s-o asculte.