1.

îți amintești
într-o vreme stăteam în tine ghemuită
nopți întregi
și tot în tine mă temeam
când afară urlau lupii
capul meu și degetele picioarelor tale
formau unaltfel de cer
dar atunci când respiri
îmi pui o nouă capcană
și cum puteam să scriu poemul acesta de dragoste
fără să fi văzut că și tu cazi
ca și mine
și te ridici iar
dintr-o buclă de pământ
și din nou
locuiești într-o frunză până mă satur de supărare
și scriu


2.

mi se întâmplă să uit în tine o vertebră
deschizătură prin care îmi azvârli pământ
din grădinile tale,
în timp ce sări peste curse
cu înstrăinarea liniștitoare a unei foi
prinse de cer la un colÈ›
acum știu că rostogolirea
e o zvâcnire dinspre înlăuntru
ce deturnează spaima de a nu ne găsi
în întuneric trupul
dar nu uit/ nu uit nopțile curse din încheieturi
pe ochii îndârjiți de zăpadă
și nici căderile răscolite de dorința
arătării celui ce-așteaptă să te prindă
căci locul gol din mine
îți strânge risipa de aer
și din nou
moartea mea are vârsta vieții tale

3.

sunt cum spui tu
cu vertebra în mine un cerc de viață
în cercul de viață un cerc de sare
mai mic
și-n sare urmele tale

nu da cu pământ
pământul e mort
iar mușchii noștri
strânși
ca o regina-nopții
un mut urmează alt mut. ce vârstă au împreună?


4.

pământul e o vocală a numelui tău
uitată afară demult
pe când spărgeam ceruri vopsite în roșu
de vârful tare al somnului
și între noi era doar o bucată de lemn
goală pe dinăuntru
prin care suflam lumina peste ape

dar tu/ cum mă porți atât de departe
printre vietăți care așteaptă
să le numesc și florile de tamarisc/
una din ele ți-a atins pieptul
și s-a făcut dimineață


5.

tu nu știi când e dimineață
în pieptul meu
de asta am unghii și suflet și coaste
ca să vezi
cum înfloresc pe dinăuntru
și port o piele înflorită
pe dinăuntru
și te port dimineață
te plimb prin roua din piept

trecută prin lemn și lumina
înflorește

6.

chipul tău lucrează în lemnul
curbat peste lume,
timpul e o fâșie
pe care o-mparți în bucăți
cât să ajungă să-mi leg trupul de suflet
când sângerez de lipsa ta –
o cădere în gol,
un balans
până ce carnea se face un abur
ce nu se-mprăștie în gurile fiarelor

dar regăsirea-i o flacără
în care intrăm
mai săraci cu o moarte