în numele tău omule
am decojit liniștea pereților albi
am lăsat misive prin toate gările pământului
am construit cu trudă și multă migală
poduri de cenușă la marginea memoriei

în numele tău omule
pot visa lumi ce nu au să se întâmple vreodată
pot adormi în jilțul argintat al lunii
femeie neagră cu o privighetoare pe umăr

nu
un munte nu se înalță din cuvinte
și nici din mâzgă sau lut
sunt vie și scriu uneori
despre cum vântul spulberă copacii din rădăcini
despre cum întunericul tulbură planete și sori
despre luxurianta liniște a depărtărilor

vine o vreme când vechile noastre urme
se amestecă firesc
atunci se poate vedea
dincolo de linia orizontului
un bărbat ce poartă pe brațe
umbra fosforescentă a unei femei


ascultă poezia în lectura autoarei