Se risipesc trecuturile-n aer,
Mânate către cer de gospodari.
Miroase fumul desfăcut din caier
A curățenie arsă-n ruguri mari.

Și-l poartă vântul înspre zări, departe,
Vestind poruncă de nou început.
Și-aduc obol frunzișurile moarte
La patul primăverii renăscut.

Rămâne numai grebla la odihnă,
Făcându-i loc răsadului în straturi.
Semănătorul nu-și găsește tihnă,
Cât timp nu pleacă rodul spre înalturi.

Răgazu-i doar un ceas, cât vin din ceruri
Stropii grăbiți, să fie sevă vieții.
Pământul cald, descătușat de geruri,
Respiră calm sub cerul dimineții.