Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?
Dacă mă sfarm? (îți sunt ulcior)
Dacă mă stric? (și băutură-ți sunt)
Sunt meșteșugul tău și-al tău veșmânt,
cu mine rostul tău dispare.

În urma mea nu mai ai casă-n care
să te întâmpine cuvinte calde.
Cad eu, din ostenitele-ți picioare cade
sandala de velur, mângâietoare.

Mantaua ta cea mare se desprinde.
privirea ta spre care se ridică
obrazu-mi cald precum o pernă mică
va rătăci-ndelungă vreme după mine-
și-n asfințit de soare se va-ntinde
în poala rece-a pietrelor străine.

Ce-ai să te faci, Doamne? Mi-e frică.