nu îmi mai ești de mult drum în vis
pui din eu cu inimă de arbore rupt
câinii trag cerul
de burtă
o fiară cu laptele supt
lasă dâre în șanț mațe de sine

ploaia vine
fără pălărie pe drum crucile
sunt amintirii uniformă mă privesc
în băltoacă
sunt numai unul dintre copiii
dați speciei la normă

degete zăbrele degete
zăbrele degete zăbrele
camioanele
îmi intră și îmi ies din piept
ca dintr-o peșteră elefantină
viața e scrijelită de alți deținuți
în pereții ce nu au avut niciodată
căldură
sub care
mâinile degerate și-au citit scrisorile
de-acasă
totdeauna în tăcere și fără lumină

mă învârt în jurul propriilor pași
tot mai obosit
sau poate pământul
și-a încetinit
săvârșirea
pică din cer leneș un cap sau
zi a mea de ieri ai fost numai o stea
căzătoare