Simfoni deocheate mi se dau în stambă,
Mii de fluturi aurii, capu-mi umple-n vuet.
Urlu prins de spaimă, câini sar în tumbă,
Fața-i prinsă și se pierde-n groaznic rânjet.

Albe valuri către mine se prăvală ușurel,
Þepe de-ale lor, mă lovesc cu ser, mă dor.
O căldură rară mă-nfioară, nu mai sunt oțel,
Mâini dibace intră-n plexu-mi, simt că mor.

Dealuri pline de zăpada, cu livezi în amorțeală,
Mi se-arată toate-n valuri stinse și aprinse.
Mă prind cu frică-n joc, iată-mă-s urzeală,
Ochi lumina mi-o redă, mâini pe mine-ntinse.

Totul sunt numai un zâmbet în durerea mea,
Sunt scăpat, nu mai merg pe cărarea grea.