intru în tine ca într-o biserică
păcătoasă, febrilă
îmi arunc rădăcinile la întâmplare
cuvintele se târăsc în urma mea
din trup se dezlipesc cărămizi
în urma mea îngerii bocesc
o dâră de moarte îți las plămădeală
ca o sperietoare pe câmp
alfabetul moare
mă rog în altă limbă
sunt mult mai înaltă decât orice tăcere
în mine este un fel de-al doilea sfârșit
primul l-am simțit la naștere
un fier înroșit
știu de atunci cum e să ai tristețea în ochi
ca un țipăt de erg
stau răstignită în mine demult
am și uitat că brațele bine înfipte
în carne nu dor
care e numele tău?
nu ai nici țărm, nici mormânt