atâtea cuvinte s-au pierdut
și sentimente
odată cu trecerea anilor
am îngropat adânc
în țărâna de la marginea pădurii
cenușa rămasă din jertfa
de pe altarul dragostei
suntem ca niște roboți
programați să execute
în fiecare zi, aceleași
mie mi-e lehamite deja
de aia îmi pun căștile pe urechi
și
mă uit la oameni
cât sunt de plictisiți
doar gândul la concedii îi binedispune
ori ziua de salariu
în rest, rutină
dragul și grija unul pentru altul,
necesitate

unde ești, copilărie,
cu pădurea ta cu tot
și tu, veșnic îndrăgostitule
poet Eminescu