de atîtea ori seara iarna
văd pe stradă băbuțe în paltoane gri de scamă,
încălțate în pantofi și ciorapi aiuriți
cu niște cușmi pe cap,
mergînd ca oarbe clătinîndu-se au băut ceva
absorbite într-o lume a morților și a nebuniei și a instalatorilor
în care fleacurile iau dimensiuni ciudate

și știu că un bărbat, care deocamdată nu este născut,
ci doi tineri de-abia fac rate la o casă în Doamna Ghica sau Trastevere
se va întoarce
peste patruzeci de ani, adînc în viitorul previzibil,
tîrziu pe stradă, cu gura usturîndu-l și nările pline de parfum,
de la tînăra lui prietenă
subțire, vulnerabilă și năbădăioasă,

cînd eu voi fi mort de ăhăhă el, altcineva, va traversa
marea lume în care băbuțele sînt peste tot,
umblînd ca niște fantome zăpăcite -
își va aprinde o țigară cu degetele înghețate
dar acolo în întuneric îndepărtîndu-se de el
va fi această siluetă care se clatină și merge încotro o duc picioarele
cu mintea fărîmițată de lucruri
repetate de un milion de ori și de o înțelepciune alcătuită din
uitarea care tîmpește și din păhărelul de ceva care te face să
nu te mai doară
și zdrențele iubirii mele agățate încă în întuneric
de paltonul tău de părul vopsit absurd de îngrijit