desigur, nimic nu mai e
la fel, razele astea erau aici
o mie de ani le-a trebuit să putrezească
sau cu zece ani în urmă, în același loc
dacă aș fi stat
n-aș fi simțit ce simt și-acum
adică o casă în jurul senzației de panică
atât cât un gălbenuș de ou
apoi calmul unui pipăit

locuințele noastre ne fac să uităm cum arată
zilele astea pe dinafară, un deal mic cu urme în noroi
și corpul meu leșinat
după ce-am ieșit din el și văd că toată lumea
e la fel de volubilă după fiecare năpârlire

nu e o explicație sordidă, din oul acesta va ieși
lumina despre care vorbim toți
ne întâlnim la marginea orașului și-i privim
bănuțul de deasupra, o pată dintr-un nor
puiul galben de om se târăște prea ușor
pe iarbă
din ce în ce mai multă iarbă

hai, să dansăm din nou, dansul ne întărește picioarele
e o senzație de rit al casei
o verificare solară a cărnii depusă
de la ultimul solstițiu
ceva mai vechi a intrat în noi
în afara luminii, lumina de gălbenuș