Lacul într-ale sale unde,
Străvezii de nemurire...
Doar el știe,și ascunde,
Povestiri despre iubire...

Vântul,să dezlege vrea,
Taina trestiei plăpânde...
Care-n fața lui,tot sta
Ne-având unde se-ascunde...

Și rezistă-n unduirea,
Valurilor,ce au lasat...
Doar amprentă-n nemurirea,
Clipelor de neuitat...

Când doar chipu-ți fermecat,
Plin de vrajă-n poezie...
Era singur reflectat,
În oglinda-i azurie...

Ale lacului albastru,
Sfetnic în iubirea-ți mare...
Când doar luna,tainic astru,
Pe înfinitul cer,apare...

Dar...același timp...răpune!
Clipa plină de visare...
Totu-n jur...,stă...și apune!
Într-o jalnică uitare...

Iar pe lacul străveziu,
Trestia stă suspinând...
Se oglindește-ntr-un târziu,
Chipul lunii lăcrimând...!