Lumânarea se ofilea
Și prietenul meu odată cu ea
Erai rece,căzut peste mine
Degetele ne erau lipite ,picioarele la fel
ȘI amutisem lângă tine
Și nu suflam prea tare
Și mă-ncalzeam la trupu-ți rece
Când străluceai urcând pe trepte
Ochii-mi lăcrimau de ceara lumânării,
Urcându-mă pe mese ba și pe tavan,
Căzută în mare,Luna bătea la geam
Și viorile de vânt șuierând sub geam ,
Ascultam la ele și mă legănam
ÃŽn ritmul valului de foc
Jucau și florile pe mort,
Și ceasul bătea de două ori
Că piramida închisă-n piraminda
Bucățile plutesc în vidul mării dintre ele
Nemișcate fără mâna lui,
Ca și când timpul s-ar opri,
Ai trecut în altă piramidă.

Lumânarea se ofilea ,camera se decojea
ÃŽn furtuna dintre ele,materia plutea,
Iar eu mă loveam de ea,
Luna strălucea prin nori ,
Stelele băteau mai tare
Și ochii nefiniti atârnau pe cer
Vizorul ușii altei lumi,
O fereastră între lumi,
Ah da ,voi erați...

Iar El,prin vizorul Lunii...
Cu o mână...se uita la furtuna din sferă.