să gustăm din iarba asta și să închidem ochii
nu mai avem nimic de pierdut

dimineața când ieșit din somn alunecai
în cutia deschisă printre lucrurile mele mici
să te păstrez cumva să nu fie nicio palpitație alertă
singurul ritm în care ne mai recunoaștem
să fie ascuns în trup iar palmele să îl simtă de oriunde

faleza umedă un zid înnegrit o despărțire
pe care am încălzit-o amândoi sub pernă printre cărți
obosiți lăsam discordanțele în ceașca de ceai
și beam pînă cînd pereții se lichefiau
se transformau într-o barcă îndeajuns de lemnoasă
pentru a ne duce prin porturi moarte

adormeam unul fără celălalt traversam pontonul
ne întâlneam în același vis
și a doua zi ne trezeam într-o iarbă tot mai înaltă

dragostea unde ni s-au pierdut toate diminețile