mă trezesc afară din aria ta de acoperire
ca un mobil pus pe vibrații
și pe căsuțe vocale incomunicabile

ca să vezi
noaptea e pentru cei care o și trăiesc
nu e doar pentru cei care țin
la odihna lor atât de obosibilă

e aiurea de-aș ști cît mi-e dor
de o îmbrățișare pe viu
cred că mi-ar face rău și urît
toți creierii din cap
dar nu știu
și asta e deocamdată bine

ca ultimul zilier noctambul
prefer să cred că realitatea
e cea mai trăsnită bunălitate

de-aș ști cît de pierit te iubesc
și de razna
m-ar plimba halatele albe pe la azil
dar nu știu
și asta e încă odată bine

cîtă neghiobie în sublim
prin zilele noastre de bucurie a morții
când toți vrem de fapt
numai să ne trăim noaptea
îmbrățișați de vii

doamne drăgăstos
și elf-fugitiv
dacă tot ai rămas în raiul tău
de ce să te mai aducem între noi?
pe-aici sunt prea multe mere tîrîtoare
e plin de icoane făcătoare de minciuni
e bine rău

stai unde ești că stai bine
și dacă te-am cunoaște cu adevărat
fii sigur că va fi șfîrșitul

și te vom alunga definitiv