s-a urcat acolo după ce i-am spus
că deși o iubesc o să plec dincolo de ea
a fost cel dintâi lucru pe care l-a făcut
și de atunci în ciuda tuturora nu a mai coborât

și-a făcut un cuib din amintirea palmelor mele
chipul meu bărbos și l-a desenat
pe pântec pubis coapse din stereograme abil construite
doar concentrându-mi privirea
mă zăream între coapsele ei
privit secant de genune

era din întâmplare
cel mai înalt copac dar privirea ei era îndreptată în jos spre ea
mă privea și vorbea cu minele ei
mângâindu-mi deseori gura fierbinte
atât de singură era

căpătase o abilitate și un echilibru nicicând avute anterior
chiar și atunci când râdeam în hohote în șpagatul picioarelor ei
ea își căuta umbrele de păsări

vântul îmi aducea zvon de trădări
dinspre frunze ele complotau cu mine
mă lăsau spre toamnă să-mi oglindesc chipul în chipul meu ce i se dăruia zilnic

suspinam încolțind între semințele ei ca o ploaie vie
speram să ajung și eu într-o bună zi un vârf de copac
și să mă port pe mine spre ea
pentru a coborî înălțându-ne