Tu și eu
pe un țărm
contemplam imensitatea mării
ca doi stăpâni ai lumii
ridicam un castel de nisip
unde trupurile noastre să-și ascundă
oasele îndrăgostite de privirile iscoditoare
ale trecătorilor.

Tu îmi aduceai nisip fin din adâncuri
iar eu cu palmele taluzam turnuri înalte
până într-o zi când ai găsit o perlă vrăjită
farmecul ei ți-a atras instinctele primare ca un magnet
și de atunci nu te-ai mai întors
așa ai devenit o pătimașă căutătoare de comori.


Stropi de ploaie macină zidul castelului nostru
sub privirea ochilor mei nepuntincioși
dezintegrându-se într-un morman
de iluzii cu forme neregulate
fără contraste și culori
limba valurilor a măturat temelia
înghițind ultima firimitură de urmă.

Numai eu am rămas neclintit
așteptându-te
ca un far al speranței
noaptea flacără aprinsă
iar ziua contemplu tăcut imensitatea..