dragostea noastră este ploaia asta banală
sfârșim în camera de lumină
ne ascundem obositor de aproape
unul de celălalt
fără a ne atinge
greșind meridiane asimetrice

umblăm desculți alunecăm în zig-zag
prin coloana vertebrală
a morții

plec înaintea secundarului ca o nălucă
port urmele tale în jurul claviculei
adun praf din noi să pot modela
o altă frescă

nu mai am fildeș

astăzi am simțit o poezie fără cuvinte
la capătul spiralei
unde începe îmbrățișarea ta