Ieri am descoperit muzica
pe o șosea disprețuită de o vrabie muribundă.
ochiul ei cânta vraja întunericului,
trupu-i tresălta într-o singurătate
închisă de asfaltul ce-a preacurvit
în numele pământului sfânt.
Doar muzica mă unea cu sângele din pieptul ei,
Muzica secundelor gândite de tălpile mele
Ude și reci, ce în fuga lor doar sunetul
calm și mohorât al vieții auzeau...
Dar eu învățam să spun nu,
să ascult și celălalt glas,
să-mi fie frică,
să fiu strivit de muzica inocentei negure..
Și astfel am dispărut lăsând în urmă șoseaua
ca o limbă de uriaș bolnavă, tatuată veșnic
cu secretul muzicii
cântată de un biet piept de vrabie
nefericită.