la un capăt nodurile ne leagă
fără respirații inutile
ca un cerc de oameni
închiși în propria linie
aparent însetat dar mai viu
cu o flacără rece
din apele uscate
ce-mi inundă uitările

iertare cusută cu dimineața
în care ai apărut fără pași
doar inimă
liberă de voci
cu tăcerea întinsă
spre crucea ce vine

nu știam să te sărut
acum trec
prin razele tale ca printr-o
plasă de îngeri ce-și vor
aripile deschise
te ating mă privești
sedusă de intrebarea
ce ne descheie umbrele

fiecare secundă
ne moare in brațe
eternitatea nebună
fete morgana ce-și ling rănile
sub raze de lună