Mirosul toamnei se-mprastie innecacios,
Pe-asfaltul ud curge un sange siropos;
In noaptea sfanta a lunii ce-a murit,
Se-aduna disperare in suflet chinuit.

Sub cerul sufocat, pe care luna plange,
Zace un inger palid, cu aripile-n sange,
Gemand incet cu lacrimi calde in barbie,
Privind incetosat a mortilor solie.

Cu parul ravasit de-un acru vant
Se lasa, cu aripi negre pe pamant,
Ingerul Mortii cu buze dulci si reci
Luand sufletul cel chinuit pe veci.

Cazand, inerte, acoperind mormantul,
Frunzele palide-ncalzesc pamantul,
Prin greu parfum al lunii moarte
Strivesc, plangand, speranta-n miez de noapte.