Sub pielea gâtului mereu umbrită de cap
se zbate singurul cuvânt
pe care nu-l voi rosti
nici în ruptul capului

Uneori îl scriu pe hârtie
pentru a-l uita acolo
așa cum mi-am uitat cândva
ochelarii de soare pe lună

Nu am voie să-l pierd pe undeva
așa cum mi-am pierdut în iarbă
guma de mestecat
amară ca piatra filosofală
(cine știe ce broscoi a înghițit-o
și o tot rugumă până azi)

Singurul cuvânt
pe care nu am dreptul să-l rostesc
poate fi ușor ca puful dar nu e puf
iute ca vântul dar nu e vânt
nemilos ca un aligator
dar nu e aligator

Pe fiecare perete se târâie ca omizile
cele patru silabe
ale cuvântului nerostit
ce vine spre mine în patru labe