lilieci turbați
agăți de parbrizul puterii,
vopsiți în culori curcubeice,
îmbrăcați după ultima modă a obrăzniciei,
salută
ceafa poporului sleit.

lelițo, de ce-aș mai duce-o până la toamnă?

*

fălcile lui Carribda
sfâșie
cercurile de lumină care se rotesc în jurul primăverii.

orizontul
culege repede:
cârciumărese amețite de suflarea frunzelor, în armură de toamnă;
nasturei căzuți de la epoleții din bronz ai marelui ceas din piața națiunilor;
cateva petunii din apartamentul e lux al vedetelor;
panseluțe, toporași…din palma cerșetorilor.
le îndeasă intr-un coș de nuiele și fuge răsucindu-se în spirală, cu norodul de stele după el.

pe înclinate creneluri,
scăldate in lumină blânda a amurgului
nereida
dansează.
ea știe sa ocolească pericolul:
îmi face cu ochiul,
scoate zâmbind din sân…: cheiile verii-
pretext
pentru a aștepta un alt anotimp.