Zăpada mi-a căzut de pe umeri
Pentru că tu respirai
Neștiut între aripi,
Ca un zbor...

Ah, cum sângeram, rupându-mi viața
În două, ca pâinea
Și trimițând către stele mirosul trupului meu
Viu,
Potolind foamea universului.


În genunchi
Târându-mă peste pietre
Și colțuri,
tremurând și urlând,
simțeam cum nasc
o stea nevăzută,
nemaivăzută...